marți, 16 octombrie 2007

Podul de flori s-a dus pe apa sâmbetei

În tot scandalul legat de întoarcerea de la graniţă a delegaţilor români care voiau să intre în Moldova, au apărut două elemente interesante. Primul fiind acela că ordinul de „evacuare” al românilor ar fi venit chiar de la primii doi oameni din statul moldovean: Vladimir Voronin (preşedintele) sau Vasile Tarlev (premierul).
Cu alte cuvinte, unul dintre cei doi ar fi dat ordin ca fiecare picior de român care încearcă să calce pe pământ moldovean să fie alungat în şuturi. Altfel, e cam dubios să te gândeşti că dintre toţi românii din lumea asta, lui Voronin şi lui Tarlev li s-ar fi pus pata tocmai pe inofensivii delegaţi.
Informaţiile au fost date de un şef din cadrul primăriei din Chişinău, Mihai Ghimpu, care a mai spus încă ceva. Există şi posibilitatea ca Traian Băsescu să fi fost informat despre aceste acţiuni şi, ca urmare, a renunţat să mai vină la Chişinău. “Băsescu probabil nu a vrut să ajungă să fie umilit în acest fel”, a spus Mihai Ghimpu. Aceeaşi informaţie o are şi Mediafax: ”Preşedintele Traian Băsescu a fost invitat de primarul Chişinăului să participe la sărbătoarea oraşului, însă a refuzat, invocând programul încărcat, au declarat pentru Mediafax surse politice, care au precizat că invitaţia l-ar fi deranjat pe preşedintele moldovean Vladimir Voronin”.
Aşadar, Băsescu a fost informat, a fentat cu succes ceea ce ar fi fost prima lui ba(ta)ie de mulţime în Moldova, dar i-a lăsat pe delegaţi să fie umiliţi… Cum vine asta?!

3 comentarii:

Anonim spunea...

somata sa comentez, comentez urmatoarele:
nu cred ca vom trai noi vremurile sa-l vedem pe base intors in suturi de la granitza (desi mi-as dori :D)

daca base a fentat cu succes suturile, ma gandesc..cum ar fi fost daca invitatzia era primita de premier (le incasa sau nu?) sau..in cazul lui nu se pune?

Anonim spunea...

Duse vremurile cand la vecini mergeai in vizita cu tancul si nu bateai la usa...

Anonim spunea...

Si-au facut-o cu mana lor. Nu inteleg de ce tot incercam noi sa ne apropiem de ei, daca moldovenii nu ne vor. Ei si-au ales presedintele, ei au ales politica asta pro-rusa, sa se spele cu ea pe cap acum. Daca te plimbi pe strada prin Chisinau, toti tinerii vorbesc in limba rusa. Asa ca sa-i lasam in mizeria lor pana o sa ajunga sa se roage de noi si sa-si ceara scuze in genunchi.