Biroul Electoral Central a anunţat datele privind prezenţa la referendum după declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, invocând insurmontabile probleme tehnice. Dacă o fi aşa, trebuie daţi afară cei care se ocupă, o dată la câţiva ani, cu astfel de numărători. Dacă o fi alta cauza întârzierii, trebuie schimbaţi pentru că răspund la alte comenzi decât cele date de fişa postului.
Oricare ar fi motivele, efectul a fost cel scontat de Traian Băsescu. A ieşit şi a declarat, bazându-se pe cifre din surse oculte: că sunt cinci milioane de oameni care au fost prezenţi la referendum; că ar trebui să mai schimbăm legea ca să ţinem cont de cei pe care îi interesează politica; şi multe altele, unele mai savuroase, altele de-a dreptul triste.
Cel mai trist este că B.E.C. a găsit de cuviinţă să vină cu rezultatele exacte ale prezenţei la referendum imediat după. Mult umflate după aşteptările unora, mult sub aşteptările altora. Cert este că preşedintele a ţinut un discurs bazat pe cifre inventate, iar B.E.C. nu mai este credibil. Şi nu este prima oară când se "sincronizează" cu declaraţiile preşedintelui. Poate fi doar un sindrom al referendumului de care suferă şi Băsescu, şi B.E.C.!
luni, 26 noiembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu