Judecătorul DĂNILEŢ, despre şpagă, sentinţe dictate, posturi şmenuite în Justiţie

Aşa începe un interviu cu judecătorul clujean Cristi Dănileţ, publicat astăzi în Academia Caţavencu. Nonconformist în gândire şi cu identitate vizuală proprie, domnia sa vorbeşte preţ de o pagină despre metehnele sistemului judiciar românesc. Pentru cei neavizaţi, adevărurile ucigătoare despre sistem, amestecate cu trăirile sale interne, pot da fiori oricărui cetăţean care urmează să ceară o apostilă sau să intre într-o sală de judecată. Sistemul este canceros, dar practicienii meseriei lui Dănileţ sunt nişte apărători şi luptători ai dreptăţii. În marea majoritate chiar sunt. Dar nu Dănileţ.

Înainte de a se erija într-un exponent al moralităţii, domnul judecător ar trebui să dezvăluie şi faptele: cum a ajuns de la Cluj la Bucureşti, cum a judecat, într-o crasă incompatibilitate, un dosar de pensie alimentară în condiţiile în care era parte în proces şi cum, din frustrări personale, a întors Ministerul Justiţiei cu spatele către Consiliul Superior al Magistraturii, ceea ce îi convenea de minune Monicăi Macovei în lupta sa cu „balaurul CSM”.

Presa e gura noastră de aer curat, zice fostul consilier al ministrului Macovei care era în fiecare zi cu mâna pe telefon sunând jurnaliştii apropiaţi pentru a da pe surse din şedinţele CSM sau din informaţiile clasificate la nivelul MJ. Omul a făcut parte din comisia numită de Macovei pentru desfiinţarea arhivei SIPA.

Dănileţ face aprecieri laudative şi la adresa DNA, aducând astfel flori la monumentul viu al lui Ţuluş, superiorul său ierarhic de la Cluj. Fiind unul dintre membrii fondatori ai „So Just“, domnia sa coordonează mai multe campanii negative împotriva miniştrilor liberali, la braţ cu prietenii care au pătimit de pe urma controalelor de la MJ şi au fost daţi afară.

Tânăr, tenace şi recunoscător, acesta iese la atac aproape zilnic pe blogul său după ce a plecat de la MJ. O face şi prin interviuri, luări de poziţie sau prin comunicate scrise împreună cu băieţii din ONG-urile profesionale ostile PNL. Şi exemplele ar putea continua.

Apreciem gestul de a trage semnale ucigătoare privind starea justiţiei, dar vai şi amar de bieţii oameni care intră în sala în care judecă domnia sa. Un mare susţinător al reformelor, Dănileţ ştie că justiţia trebuie pusă în slujba cetăţeanului. Dar judecătorul Dănileţ lucrează, din inerţie, în slujba cui trebuie.

Ipocrizia scandaloasă a lui Cătălin Avramescu

Precizăm de la început că nu am fost imuni, în diferite situaţii, la păcatul ipocriziei. Suntem siguri însă, că nu am ajuns pe culmile de ipocriziei pe care a ajuns ieri, în cadrul unui interviu radiofonic la BBC, proaspătul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu.
Vom reproduce din memorie o parte din respectivul interviu radiofonic.
Reporterul a întrebat care este salariul noului consilier prezidenţial. Cu o voce detaşată, Cătălin Avramescu răspunde că nu a avut curiozitatea să afle, dar că din moment ce rangul de şef al cancelariei prezidenţiale este egal cu cel de consilier de stat, ar trebui să fie în jur de 35-40 de milioane de lei. După care adaugă hotărât că acest salariu este scandalos.
Reporterul (probabil gândindu-se la cheltuielile lunare ale domnului Avramescu) întreabă uşor stânjenit: „Scandalos de puţin?”. Răspunsul vine rapid: „Nu, scandalos de mult”. După care urmează o pledoarie sforăitoare despre salariul de lector al domnului Avramescu (care ar fi de 8 milioane), despre risipa demnitarilor şi funcţionarilor publici, care ar avea salarii nepermis de mari.
Să fie bine înţeles, nu considerăm salariul de acum al domnului Avramescu scandalos de mic. Nu îl considerăm nici prea mare. Este un salariu normal pentru şeful cancelariei prezidenţiale.
Ceea ce ni se pare scandalos este că dânsul face paradă de sărăcie, în cazul unui om care nu este în nici un caz un proletar.

Dacă aş fi un lector universitar care câştigă 8 milioane pe lună, plus cât mai câştig scriind din când în când editoriale în presă, vă asigur că aş fi foarte interesat care este venitul meu de consilier prezidenţial. Detaşarea faţă de acest subiect nu poate fi interpretată decât în două sensuri, fie domnul Cătălin Avramescu este noul sihastru al spaţiului public românesc, fie este un mare ipocrit. Ne amintim că acelaşi Cătălin Avramescu a acceptat vara trecută să fie irosiţi mii de euro din banul public pentru a merge cu avionul, nu cu maşina, până la vila prezidenţială din Neptun. Deci varianta cu sihastru Cătălin pică.

Acum, mai avem o întrebare pentru Cătălin Avramescu: „Dacă îl consideraţi scandalos de mare, de ce nu îl donaţi colegilor de la universitate sau unei familii cu venituri scăzute?”.

Şi încă o observaţie…de final. La o întâlnire cu sindicatele şi reprezentanţii Guvernului, Traian Băsescu, şeful de acum al lui Cătălin Avramescu afirma că un maistru în construcţii ar câştiga 1000 de euro.
Cu alte cuvinte, este scandalos ca şeful cancelariei prezidenţiale să câştige cât un maistru în construcţii. Sau poate nu orice şef al cancelariei prezidenţiale, ci tocmai Cătălin Avramescu. Ei bine, aici am putea fi de acord.

Andreea Creţulescu: şpagat pe două scaune

Andreea Creţulescu, roboata de la "Fabrica" Realităţii TV, scrie mai nou editoriale digitale pentru Gardianul. Ce să înţelegem din asta: că Gardianul o va lua pe urmele Realităţii sau viceversa? Deşi este greu de crezut, se pare că e viceversa. Înţelegem asta şi din subiectul abordat; aţi ghicit, este vorba despre Adrian Năstase. Care, după câte am înţeles de la Andreea Creţulescu, ar avea şanse mari să se întoarcă (la vârful PSD). Mai era puţin şi spunea: "care mi-aş dori, care ne-am dori să se întoarcă", dacă asta îi va face plăcere Mogulului.

Avem deja atac la noul ministru al Justiţiei!

Traian Băsescu, în stilul caracteristic, nu a făcut altceva decât să îl provoace pe proaspătul nominalizat la un gest care să provoace reacţii pe scena politică. Era normal ca Teodor Meleşcanu să ceară şi dosarele în cauză, orice ar spune Theodor Stolojan sau Emil Boc ( şi oricum nu ar spune nimic din ce l-ar surprinde pe preşedintele suprem). Problema este că, într-o cauză care îi dă dreptate ministrului, tot Băsescu are de câştigat. Poate veni acum să acuze din nou la televizor, în presa scrisă sau de la Cotroceni, prin declaraţii publice, că mersul Justiţiei este blocat. Ceea ce uită să menţioneze este că cel care îl blochează este tocmai preşedintele ţării.

Avem ministru la Justiţie!

E adevărat, este doar interimar, dar Teodor Meleşcanu este oricum ministru, aşa că Traian Băsescu nu mai are deocamdată nimic de spus. Pentru că s-ar discredita şi ar părea că pune beţe în roate doar de ciuda liberalilor. Nimic din ce vine pe filieră liberală nu mai este pe placul preşedintelui. Bănuim că preferinţele lui se îndreaptă spre PSD. Nu ar fi prima oară (George Maior este cazul care ne vine în minte). Nu o dată pesediştii şi-au exprimat apetenţa pentru Justiţie şi s-au lăudat cu oamenii lor. Din păcate pentru mulţi răutăcioşi nu se poate deocamdată.

Oficiosul din R.Moldova afirmă că Academia Franceză a acceptat termenul de „limbă moldovenească”

O nouă dovadă în favoarea acreditării limbii moldoveneşti este furnizată de publicaţia Moldova Suverană din Republica Moldova – oficiosul puterii de la Chişinău. Nu am verificat dovada prezentată de autor (cică noul „Le Petit Larousse” trece în calitate de limbă oficială a Republicii Moldova „limba moldovenească”), dar dacă aceasta este adevărată, rezultatul este egal cu o mică înfrângere a Bucureştiului în raport cu fârtatul din est. Partea proastă este că faţă de propaganda consecventă şi determinată a Chişinăului oficial, autorităţile române au o replică mult mai fragmentată şi mai demotivată. Poziţia lui Traian Băsescu faţă de provocările Chişinăului a fost una corectă, dar lipsită de efecte, deoarece Bucureştiul nu reuşeşte să treacă de faza promisiunilor populiste care nu se pun în practică (gen eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni).

Am revenit!

Gata vacanţa. În aproximativ o lună (am aşteptat data de 11 pentru a sublinia importanţa evenimentului) ne-am regrupat şi sosim cu forţe proaspete pe terenul atât de accidentat al evenimentelor politice din România. Sperăm să avem mai multe posturi, opinii diversificate şi, în primul rând, luciditatea de a nu ne lăsa seduşi de aparenţe. Aaaa, să nu uităm de cititorii noştri. Au fost destui, nu ştim câţi au mai rămas, vrem şi mai mulţi, eventualele comentarii sunt binevenite, iar blogosfera nu va avea decât de câştigat de pe urma implicării noastre, sperăm din ce în ce mai active. Între timp subiectele au început să apară, vor apărea şi postările noastre. Hai, la treabă!

Ştiri inventate

Preşedintele ţării şi premierul zboară în acelaşi avion spre Lisabona. Asta este considerată mare ştire. Vă daţi seama cum era dacă plecau cu avioane separate? Titluri de-o şchioapă în care se specula războiul dintre palate, influenţa lui nefastă asupra Europei ş.a. Într-o perioadă în care politica are destule de oferit ziariştilor, ştirile ar trebui să se axeze pe probleme reale, nu inventate. Abordarea de faţă seamănă cu aşa-zisele ştiri sportive din extra-sezon: fotbalistul cutare nu a semnat cu echipa cutare, iar patronul X nu are de gând să îl vândă pe jucătorul Y. Adică nu se întâmplă nimic.

La noi, din fericire sau din păcate, se întâmplă destule în politică. Iar ştirile ar trebui să reflecte ceea ce se întâmplă.

Teledon pentru Mircea Geoană

Înainte de a fi luat în derâdere de adversarii politici pentru argumentele penibile pe care le-au adus, încercând să justifice faptul că încă stă într-o casă de la stat, pe o chirie de nimic, deşi nu mai este ministru de aproape patru ani, Geoană a devenit ţinta glumelor în propriul partid. Mediafax anunţă că mai mulţi parlamentari ai PSD au primit SMS-uri prin care li se cerea să doneze un euro pentru ca şeful lor, soţia şi cei doi copilaşi să nu rămână în stradă. "Fii generos. Donează 1 euro pentru ca Mircea Geoană, împreună cu soţia şi cei doi copii să nu rămână în stradă. Trimite şi altor membri PSD pentru a şti", spune mesajul. De altfel, declaraţiile patetice ale lui Geoană pe această temă nu puteau fi tratate decât cu astfel de SMS-uri. Mai ales în condiţiile în care capul familiei Geoană are deja vrea 200 de mii de euro în cont cu care să-şi scoată familia din foame. Şi asta nepunând la socoteală un teren mai vechi de care Geoană a încercat să uite la un moment dat, radiindu-l din declaraţia de avere, pentru că nu-l putea justifica şi era bătător la ochi de valoros.

Adevărul despre fuziunea PD-PLD!

Vicepreşedintele PD Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că democraţii nu vor accepta în noul partid PDL "curente care să creeze tensiuni", el precizând că "PLD va trebui să-şi dorească ce-şi doreşte PD".
Asta citim de pe fluxurile de ştiri: PD va impune voinţa de la centru, pentru că sunt majoritari, iar PLD va mima consensul şi va fi obligat să accepte dorinţele democraţilor. Ceea ce nu se spune este că acest tip de comportament este specific democraţilor doar în măsura în care el reprezintă modelul pe care îl impune, de mai sus, însuşi preşedintele. Nu, nu este vorba despre Emil Boc. Vicepreşedintele trebuia să fie sincer şi să prezinte adevărul până la capăt. Citatul ar trebui să sune astfel:
"El nu doreşte curente care să creeze tensiuni. Noul partid va trebui să îşi dorească ceea ce îşi doreşte iubitul preşedinte."

PDL – mesaj pentru cei avizaţi

Este limpede pentru toată lumea că înfiinţarea PDL a fost un eşec din punct de vedere politic şi comunicaţional. Totuşi, există şi un mare plus pe care îl înregistrează Traian Băsescu cu această mişcare.
Este vorba de mesajul subliminal pe care îl transmite celor care sunt implicaţi în politică şi care ne scapă nouă, celor care privim procesul din afară. Acest mesaj este o variantă modernă a celebrei replici a lui Alexandru Lăpuşneanu şi poate fi sintetizat la următoarea formulă: „Voi muri de gât cu toţi cei care mă contestă, dar, în schimb, nu îi voi uita pe cei care mi-au fost alături”.
Este, să recunoaştem, un mesaj puternic dat clasei politice – o specie de o adaptabilitate surprinzătoare - prin care preşedintele încearcă să obţină un nou ascendent asupra politicienilor. Din acest punct de vedere, anticipăm o serie de execuţii publice (eventual, prin intermediul DNA) care să confirme mesajul cezarului. Sau, mă rog, al vlădicăi.

PuDeLul lui Băsescu

După trei ani de aşteptare febrilă, Băsescu şi-a văzut visul cu ochii: un partid de dimensiuni discutabile numai pentru el şi ambiţiile sale de a mai încurca ţara mult timp de acum încolo. PD-ul lui Boc s-a contopit cu de-a sila cu cei care se lăudau că sunt adevăraţii liberali din România la vremea dezertării din PNL, adică Stolojan şi al lui iluştri necunoscuţi. A ieşit PDL, o combinaţie nefericită între numele PD şi numele PLD, care derutează pe toată lumea.
Măritişul celor două partide nu a venit ca urmare a unei iubiri vecină cu obsesia, ci se traduce într-o căsătorie de interes pe care a dictat-o socrul mare. Şi din care va avea mult mai mult de pierdut PD, decât PLD, care mai nou a devenit animalul de companie preferat al lui Băsescu.

Încurcate sunt reperele politicii!

Vasile Blaga dă un interviu în Evenimentul Zilei. Chiar pe la începutul lui, secretarul general al PD le cam încurcă. Încercând să susţină ideea potrivit căreia PD a ieşit învingător, Vasile Blaga zice: „Dau un exemplu, organizaţia din Iaşi care, în 2004, era fieful PNL. Raportul era 3:1 între PNL şi PD, iar astăzi noi avem 27,8% şi PNL are 29%, cu primar la Iaşi”. Nu am verificat procentele, dar, din câte ştim, primar la Iaşi este Gheorghe Nichita de la PSD…

Adriana Săftoiu – între Traian Băsescu şi Adriean Videanu

„Eu cred ca Adriean Videanu ar mai merita un mandat”, zice, într-un interviu din Evenimentul Zilei, Adriana Săftoiu. Şi mai adaugă: „marea lui problemă (a lui Adriean Videanu – n.n.) a fost şi de comunicare şi pentru că, la un moment dat, a dat sentimentul că îl preocupă mai mult politica decât primăria”.

Se cuvine să facem un scurt comentariu. Toată lumea sau, mai bine zis, majoritatea bucureştenilor au posibilitatea să aprecieze zilnic „performanţele” lui Adriean Videanu, în calitate de primar general al Capitalei. Este puţin probabil că Adriana Săftoiu nu ştie despre ce e vorba. Şi atunci care este rostul afirmaţiei de mai sus a fostului consilier prezidenţial? Până la momentul redactării acestui text, nu am identificat decât două răspunsuri.

Primul ne este oferit de ziarul Cotidianul care reproduce o afirmaţie (dată pe surse) a lui Traian Băsescu de la sediul PD. Furios de slaba prezenţă la vot şi de scorul înregistrat de Partidul Democrat, şeful statului ar fi declarat: „Cine a condus Bucureştiul să se dea jos din vagoane“.

Al doilea răspuns este unul mult mai „tehnic” şi porneşte de la premiza că Adriana Săftoiu este un consultant de imagine în căutare de clienţi. Iar Adriean Videanu este un client pe care şi l-ar dori multă lume în portofoliu...

B.E.C. calcă din nou pe bec!

Biroul Electoral Central a anunţat datele privind prezenţa la referendum după declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, invocând insurmontabile probleme tehnice. Dacă o fi aşa, trebuie daţi afară cei care se ocupă, o dată la câţiva ani, cu astfel de numărători. Dacă o fi alta cauza întârzierii, trebuie schimbaţi pentru că răspund la alte comenzi decât cele date de fişa postului.

Oricare ar fi motivele, efectul a fost cel scontat de Traian Băsescu. A ieşit şi a declarat, bazându-se pe cifre din surse oculte: că sunt cinci milioane de oameni care au fost prezenţi la referendum; că ar trebui să mai schimbăm legea ca să ţinem cont de cei pe care îi interesează politica; şi multe altele, unele mai savuroase, altele de-a dreptul triste.

Cel mai trist este că B.E.C. a găsit de cuviinţă să vină cu rezultatele exacte ale prezenţei la referendum imediat după. Mult umflate după aşteptările unora, mult sub aşteptările altora. Cert este că preşedintele a ţinut un discurs bazat pe cifre inventate, iar B.E.C. nu mai este credibil. Şi nu este prima oară când se "sincronizează" cu declaraţiile preşedintelui. Poate fi doar un sindrom al referendumului de care suferă şi Băsescu, şi B.E.C.!

Discursul naţionalist PC: tactică de campanie sau decizie strategică?

O analiză sumară a discursului Partidului Conservator relevă faptul că acest partid a alunecat (voit!) către un mesaj naţionalist. Ţintele acestor mesaje sunt reprezentanţii comunităţii maghiare. Mai exact, Marko Bela şi Laszlo Tökes, pe care liderul PC, Dan Voiculescu, i-a atacat constant pe durata campaniei pentru alegerile în Parlamentul European.

Este foarte posibil ca, în plan electoral, PC să îşi fi propus folosirea unui discurs naţionalist după modelul lui Gigi Becali. Relativa decădere a latifundiarului din preferinţele electoratului (care, trebuie menţionat, lasă un culoar pentru alte formaţiuni politice din România) poate constitui o şansă pentru alte partide să îşi potenţeze discursul naţionalist.

Indiferent însă de motive, acest „derapaj” discursiv al PC creează premizele unei apropieri politice dintre formaţiunea condusă de Dan Voiculescu şi celelalte formaţiuni, mai mult sau mai puţin „naţionaliste”, ale scenei politice. Ne referim, în primul rând, la PRM, cu care liderul PC a încercat să stabilească colaborări politice punctuale. În al doilea rând, ar putea fi vorba de PNG (de ce nu?), chiar dacă, în acest moment, nu există premize solide pentru apropierea celor două formaţiuni.

Se va transforma oare această apropiere discursivă într-o colaborare politică? Răspunsul îl vom avea după alegerile europarlamentare când multe din necunoscutele de azi se vor transforma în certitudinile de mâine.

Despre verticalitate şi echidistanţă în presa românească

Ne-a atras atenţia un articol din presa de astăzi. Este vorba de editorialul „Băsescu avea dreptate” semnat de Ioana Lupea şi publicat de ziarul Evenimentul Zilei. Lăsând la o parte titlul editorialului, care este unul previzibil pentru Ioana Lupea, vom trece direct la subiect.

În editorialul cu pricina autoarea se referă la intenţia Guvernului de a desfiinţa DNA, având la bază o aşa-zisă declaraţie a ministrului Chiuariu. Până aici nimic relevant. Problema apare în momentul în care am constatat (după o sumară documentare jurnalistică) că întregul material, de la un cap la altul, este o speculaţie de presă. Să vedem despre ce e vorba.

Marţi, 20 noiembrie a.c., ministrul Chiuariu s-a întâlnit cu reprezentanţii presei străine. În urma acelei întâlniri, a rezultat o ştire, lansată de agenţia Reuters, prin care se arăta că ministrul Justiţiei a declarat că „UE împiedică lupta împotriva corupţiei”. Precizăm că, din toţi participanţii la acea reuniune, ştirea a fost dată doar de Reuters.

În urma acestei ştiri, Ministerul Justiţiei a dat un comunicat de presă în care a precizat faptul că informaţiile şi afirmaţiile conţinute în ştirea Reuters sunt eronate şi scoase din context. Cu alte cuvinte, s-a infirmat faptul că informaţia vehiculată de Reuters ar fi fost asumată de Ministerul de Justiţie.

Tot din presă aflăm (atenţie, din Evenimentul Zilei) că purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Grey, rugat să comenteze acest subiect a arătat că salută „faptul că ministrul român al justiţiei şi-a clarificat comentariile. El (ministrul – n.n.) afirmă că a fost incorect citat”.

Şi acum să revenim la editorialul Ioanei Lupea. Ce este la mijloc: lipsă de profesionalism sau rea-voinţă? Răspunsul este, în ambele variante, unul dezamăgitor.

Destinaţie finală - Constituţia

Preşedintele contestă la CC tot ce nu-i convine. Şi nu e singurul. Curtea Constituţională a devenit în ultima vreme ţinta bombardamentelor de cereri şi contestaţii din toate zonele politice. Proiectul de vot uninominal este doar un caz, unul în care nu e clar dacă cel susţinut de Guvern are şansele să treacă, în condiţiile în care nu se ştie dacă referendumul va fi validat. Nu ştim în ce măsură o decizie a CC îl va lămuri, în acest caz, pe preşedinte, dar cu siguranţă unul dintre efecte va fi şi acesta: Curtea Constituţională devine o instanţă la care se apelează din ce în ce mai des şi din motive din ce în ce mai puţin excepţionale. Pe termen lung, această situaţie ar sugera faptul că legea fundamentală, recte Constituţia României, este creată în aşa manieră încât să creeze confuzii la orice nivel. REZULTATUL? Trebuie modificată Constituţia. Nu ar fi un lucru aşa rău în sine, dacă lucrul acesta nu s-ar întâmpla după bunul plac al unui singur om. Acesta este adevăratul pericol.

Dacă nu ne ducem noi în Congo, vine Congo la noi

Mai ţineţi minte cum ne invitau Băsescu şi ai lui să emigrăm în Congo în cazul în care Năstase ar fi ajuns preşedinte? N-a mai fost cazul de emigrat, dar obsesia lui Băsescu pentru Congo a rămas. Mai nou, vrea să bage naţiunii pe gât un sistem de vot uninominal care merge perfect în ţări unde nici pasărea cerului nu zboară liberă. Într-un clasament al Freedom House, luat de aici, jumătate din cele 19 ţări care folosesc uninominalul marca Băsescu sunt dictaturi. Adică genul de regim spre care bate şi Băsescu. Belarus, Coreea de Nord, Cuba, Egipt, Iran, Togo, Turkmenistan, Uzbekistan, Vietnam şi, cu voia dumneavoastră, Congo Brazzaville, sunt-eufemistic vorbind-statele unde uninominalul lui Băsescu merge brici. În alte şase state din listă, cetăţeanul e “parţial liber”, iar în alte trei (Franţa, Mogolia şi Mali) omul chiar e liber. Cu observaţia că Franţa vrea să scape rapid de acest sistem. Dar asta nu e problema lui Băsescu.

Se pregăteşte Geoană?

Pe 18 noiembrie, la Sala Palatului, ora 19.30, a avut loc concertul eveniment "The Sound of America", cu doi mari artişti români, A. G. Weinberger şi Aura Urziceanu.

Iar la 8 şi zece,

Când afară-i rece,

Cine intră-n sală?

Tocmai Mircea Geoană.

Atras de sunetul muzicii americane şi de amintirile de pe când era ambasador în SUA, preşedintele PSD s-a furişat în sală şi a savurat, probabil, concertul. Lumea se întreabă de ce campania PSD merge aşa cum merge. Poate fi şi asta o explicaţie - refugiul în trecut al domnului MIrcea Geoană. Îi dorim să rămână în continuare în trecut. La urma urmei, multă lume a uitat opţiunile sale politice de pe vremea când era mai aproape de State decât de România. Te pomeneşti că, furat de magia sound-ului american, va mai trimite o scrisoare domnului Constantinescu.