joi, 6 decembrie 2007

PDL – mesaj pentru cei avizaţi

Este limpede pentru toată lumea că înfiinţarea PDL a fost un eşec din punct de vedere politic şi comunicaţional. Totuşi, există şi un mare plus pe care îl înregistrează Traian Băsescu cu această mişcare.
Este vorba de mesajul subliminal pe care îl transmite celor care sunt implicaţi în politică şi care ne scapă nouă, celor care privim procesul din afară. Acest mesaj este o variantă modernă a celebrei replici a lui Alexandru Lăpuşneanu şi poate fi sintetizat la următoarea formulă: „Voi muri de gât cu toţi cei care mă contestă, dar, în schimb, nu îi voi uita pe cei care mi-au fost alături”.
Este, să recunoaştem, un mesaj puternic dat clasei politice – o specie de o adaptabilitate surprinzătoare - prin care preşedintele încearcă să obţină un nou ascendent asupra politicienilor. Din acest punct de vedere, anticipăm o serie de execuţii publice (eventual, prin intermediul DNA) care să confirme mesajul cezarului. Sau, mă rog, al vlădicăi.

Niciun comentariu: